CREȘTEM ÎN LIMBA ROMÂNĂ – CURS TEATRU PENTRU COPIII ROMÂNI DE PRETUTINDENI
– ONLINE ♛ OFFLINE
Cursul vine în întâmpinarea nevoii firești a românilor din diaspora (copii, adolescenți, adulți) de a exersa corect limba română, cu vorbitori nativi și, mai cu seamă, de a avea încredere în ei să o folosească.
Una dintre cele mai mari provocări personale, venite odată cu viața departe de țara de origine, o reprezintă păstrarea legăturii vii, autentice, cu familia și prietenii rămași acasă. Sărbători, tradiții, obiceiuri, tihna discuțiilor cu cei dragi, toate se simt altfel, de departe, și toate se doresc impregnate de căldura casei părintești.
Într-un mediu diferit, printre oameni diferiți, limba de origine rămâne cel mai puternic liant al emoțiilor, dincolo de orice granițe. „Mi-era dor să râd în limba română” mărturisea, la un moment dat, actrița Marcela Motoc, ea însăși locuind ani buni departe de țară. Cursul nostru de dezvoltare personală prin teatru, în limba română, oferă unul dintre cele mai bune prilejuri de a exersa limba română în situații libere, firești, într-un mediu prietenos și tonic, împletind armonios exerciții de vorbire și dicție, lucrul pe text și pe roluri, conversația spontană.
Cursanții de toate vârstele vor comunica mai bine în limba română, în familie, cu prietenii și familia din țară, vor fi mai dornici de conversație și mai încrezători în a o iniția, își vor face noi prieteni români, în România și oriunde pe glob, vor avea acces la texte literare în limba română. Vor putea să râdă în limba română.
Vă așteptăm cu drag!
Înscrie-te aici