WORKSHOP INTENSIV TEATRU ♛ ADULȚI
Trainer program: Pavel Bârsan
Durata: ÎN CURÂND
Locație: Otopeni, locație în curs de actualizare
Ne-am propus ca 2022 să fie anul în care venim tot mai aproape de voi! Ne dorim foarte mult să onorăm cererile voastre pentru cursuri offline de teatru, așa că ne facem bagajele și venim!
Ne propunem să-ți întâlnim preocupările, dorința de a-ți cunoaște potențialul și de a-ți depăși limitele, nevoia de libertate și de joc într-un mediu prietenos, totul ghidat de profesioniști cu experiență și drag de lucru cu oamenii.
Avem fiecare resursele necesare pentru a fi actori de succes în propriul „film”. Ceea ce ne trebuie este doar impulsul de a ajunge la ele. De a ne auto-descoperi și cultiva.
Workshopul se axează pe stimularea gândirii și a proceselor cognitive, a asocierilor de idei și a imaginației, exersarea memoriei și lucrul cu creativitatea, toate în scopul autocunoașterii.Lucrăm în grup, cu tehnici de improvizație – asocieri de cuvinte, de propoziții, idei, etc. Apoi ne axăm pe activități individuale de improvizație – monologuri improvizate, pornind de la diverse sugestii.
Ce câștigi?
O altă versiune a ta! Mai adaptată, mai flexibilă, gata să citească mai bine emoțiile în ceilalți, mai capabilă să aibă perspective diferite asupra unor concepte. Te câștigi pe tine, mai spontan/ă, mai creativ/ă și mai plin/ă de imaginație, cu abilități noi de exprimare în fața unui public. Pe tine, în versiunea ta mai bună, de care îți e dor. Te ajutăm să descoperi actorul dezinvolt din tine și să te armonizezi cu colegii de trupă, iar asta îți va fi de folos, pe viitor, pentru lucrul în orice echipă.
Retrăiești bucuria autentică a jocului între oameni asemenea ție.
„Am venit la curs din cauza faptului că aveam emoții mari când vorbeam în public și nu mă mai simțeam comfortabil nici cu socializarea și interacțiunea cu oameni noi din pricina pandemiei și a lucrului de acasă. Acest curs în 3 zile m-a scos din zona de confort și mi-a readus bucuria de a „râde de mine și cu mine”, de a nu mai fi temătoare în a vorbi in public și a desfășura activități în grupuri mari fără teama de a fi criticată. Mi-a readus bucuria de a mă redescoperi și de a îmi re-explora procesele cognitive precum memoria și imaginația.” Iulia